Cu gândul dimineață-n cuvinte, îți scriu.
Cu ochii deschiși am simțit că visez,
am în ei tot ce-au văzut și nu spun,
surâsul te poate atinge c-o lumină celestă.

În trup am scorburi împrumutate de păsări.

Târziul îmi dă un sentiment al pierzaniei,
mă străbate o dorință de carne
prin care se plimbă nervii, se scutură de dorințe.

Te aștept demult și-ți scriu fără rost.

În mine se-ntrec vânători de năluci, crini cu mirosuri tari,
cine se-nchide-n cuvinte, în poeme va dăinui.

Pe ochi îmi cade o înserare de vorbe,
lumina cu pielea subțire ce strălucește.
De inima mea se prinde un dor
cât plecarea ta-i rămasă în sânge.


Câtă tăcere-i ruptă din cer oarbă de noroc?

Întors din drum cum norii de vânt
plouă cu fulgere ca șerpii de piatră,
și cad undeva pe câmpia încinsă
cum lipești pe coapse săruturi.