N-a sosit vremea gleznelor înnobilate de priviri
când ochiul le strânge pe retină,
degetele inele măsoară,
pulpe tot mai înalte,
trup legănat de pașii în unghiuri.

Nu-i nicio teamă, mai mult o sfială
prinsă de fruntea născutului fruct,
smuls din dorințe visătoare
în dimineți mai limpezi decât izvoarele,
ape de pești cu solzi de platină
nebiruiți de cascade.

Deschise porți la înserări de cuvinte,
gondole de gânduri așteaptă
la țărmul golfului bătrân
unde lumina capătă culoare.

În depărtare pe muntele cu piscuri de piatră
urcă aspirațiile mute,
fiecare își duce steagul ființei în vârf.