privitor în timp am rău de frumusețe
era un fior de umbră în adularea serii
mă cântai ca pe o literă răzleață,
pe-atunci era Dimineață
și multe silabe nesperate între noi
acopereau copacii de cuvinte goi
rimam unul cu altul ca într-o ermetică poezie
tu aveai gâlci, eu aveam chef de anestezie
rupeam pâinea, beiam sângele
trupescul nostru se exacerba
până muream amândoi o vreme, vreme gunoieră
cu margini înțepenite în sferă
circulând aleatoriu pe strada cu gagici de consum,
eu fără tine nici un fir de praf nu însum
verdele a nămețit albul cel din cetatea zăpezii
circulă un soare cu mult cald la orele amiezii
uitate-s geruri
de se evaporă și lacrima la Ceruri
e verde iască
și-un pui de liniște în noi tot stă să crească
să fie în vecie adulat
de trupul nostru-acidulat