Nu ne furați copilăria, oameni…

Nu ne furați copilăria,
Chipuri încruntate cu suflet de statui,
Ce râsul nu-l cunoașteți
Și zâmbetul vi s-a uscat pe buze,
Ca iarba arsă pe câmpii
Și nu-l aveți, decât pentru capricii ieftine, amăgitoare,
Iar viața caier încâlcit de timp, necurat petreceți,
Cu fețe duble, ascunse între murdari pereți.

Nu suntem noi copiii vina neșanselor voastre oameni, părinți…
Venim pe lume nevinovați, pentru a fii fericiți
Și deseori ajungem victime sigure,
Mofturilor voastre bolnave.
Copii nerecunoscuți sau pe viață batjocoriți.
Nu pricepeți oare, războiul
Ce în mințile noastre confuze stârniți ?

Nu ne furați copilăria, oameni răi,
Căci floarea sufletului nostru o râvnește,
În fiecare zi, ca pe-o minune a lumii
Și nu împărțiți sudalme picante, în loc de vorbe bune,
Ce ne sfâșie inocența și crezul scopului nostru frumos,
Căci vibrează nervos timpanele urechilor noastre plăpânde
Și ecouri dureroase ne zgârie creierii,
Iar visurile copilăriei odată amputate
Cu greu în viitor pot fi tratate, cu greu.

Nu ne furați copilăria, oameni răi…
Fiindcă ne dominați cu înălțimea staturii voastre mature,
Calitatea vieții noastre e prețul viitorului de la orizont,
Iar noi copiii lumii suntem amprenta vie
A tot ce a-ți educat de milenii…
A tot ce faceți, în timpul vostru liber arbitrat.
Moștenirea libertății, a păcii și-a înțelepciunii
E zestrea cea scumpă a omenirii,
Ce datoria vi-o cere și trebuie să ne-o lăsați.
Nu ne furați copilăria, oameni !

01-06-2016