număr iubirile
de ce-mi ies mereu fără soț
că n-am din ce să extrag radical
rezultatul fiind mereu unu
a mea pentru lume

prezentul
prezentul nu-i oare un câine dalmațian
pătat de trecut
ce tot mă latră dându-mi târcoale

fericitule
îi zic porumbelului ce-mi mănâncă grăunții din palmă
în gând îi zic
să nu-l sperii

merg cu spatele-n soare
mereu e un ciob de oglindă în față
care-l prinde
orbitor lovindu-mă-n ochi
de ce oare...

de ce te văd ghemuită în scaun cu rotile
tâind zisele mele
vrăjitoare dându-mi în cărți
mereu spunându-mi
te paște...

număr secundele învârtirilor mele de titirez
de ce îmi ies mereu mai puține
și axa de ce inscrie din ce în ce
o precesie tot mai largă
tot mai domoală...

s-au copt cireșele
zmeura
le gust
ce bune erau
de ce pe limbă acuma-s amare...