ca două porți
brațele mele au așteptat să se deschidă din nou
ca atunci când lumina a intrat puhoi și cu
două mâini mi-a acoperit fața
pentru ca o clipă, universul
cu potecile lui rustice,
să se facă labirint și din el puțini să scape

ca două puncte de pe o hartă
am fixat idealurile între carne și ochi
și am spus că fără pioneze
visele nu au un sfârșit probabil

ca în fiecare renaștere
am așteptat să agăț chinul în cârlige
cu petale albe rupte din flori și
am lăsat sângele din arterele lui să curgă
prin coridoare cu intrări și ieșiri
ca între două maluri fără pod

ca întotdeauna pielea
lovită s-a desprins
precum o coadă de reptilă
și rotundul a închis sufletul
într-o capsulă nouă cu
destinația X

ca și când am avea curaj
veni timpul
să scormonim pământul după bulbi
prin aceste troiene de iunie
ca după o cură de moarte
ca după o boală incurabilă împărțită egal
la doi nebuni