comori de rouă-n zori se sting în floare
în roșu foc arzând e trandafirul
în vremea ce mai leagă-o zi la firul
de trecere prin viața în paloare.
ciolane-n tină ne or sta, cu birul
doar duh s-a umple-n vecilor culoare
ci rostul ăsta, Doamne, rău ne doare
în suflet ne mustește Răul, zbirul.
ne temem, mulți, de dreapta judecată
nu ne percepem mai presus de carne
fiirea noastră-n catafalc urcată.
dar vrerea cea divină-i să răstoarne
netrebnica de gură, de-i spurcată
privind pe Dumnezeu de prin lucarne