din palmele mele țâșnește sinceritatea balenei albastre
care a scăpat din cușcă
iar acum fumează și bea bere în văzul lumii
în fiecare dimineață ies să curăț trotuarul de ceilalți
apoi îmi smulg pielea până ajung la os
îl sparg cu furia celui care nu e lăsat să doarmă în el însuși
până văd pietrele goale
de care atârnă sufletul
râd isteric
latru
zbor pe mătura mea de măturător
și oamenii fug din viteza mea tot mai îngrozitoare
până când îmi cad mâinile în ridicol
se murdăresc de cuvintele înjurături
ale celor care au urmărit cursa infernală șuierând printre dinți
doamne câtă nebunie poate suporta un nebun!