revendicat de ploaie mi-e avântul
de-a cere în amiază vorba lină
de a te cerne-n ochii mei, deplină
și-n noi a rostui curat cuvântul.

o jalbă către Domn ne mai alină
și-i treaz în toate cele osemântul
de îl îndură iar sub noi pământul
cu viul, jumătate, de felină.

rostesc mai mult ca să nu tac din gură,
păcatul ne urmează-n înserare
și liniștea pornește-a fi augură.

în noi, blânda nopții inserare
e-un strop etern de dragoste și ură
umblând prin codrul vieții, pe cărare.