Și chiar de un înger al morții,
S-ar preschimba în fluture,
Și-ar apărea în umbra porții,
Precum o flacără arzând,

Eu tot aș arde, tot zburând
În lumea veșnicului gând
Că nemurirea ne unește
În visul întâlnirii fără veste...

Și chiar de arsă-aș fi-n cenușă,
Moartea ar fi decât o ușă,
Spre întâlnirea noastră veșnică,
Prefer nemurirea morții din frică...

Și tremurând vei ști că până azi,
Ai trăit cu grijă să nu cumva să arzi;
Însă în spirit mai bine e să cuprinzi
Un infinit de stele în păr să-ți prinzi

Și niciodată nimeni să nu-ți știe,
Taina nemuririi, care dintr-o mie
Ți se-arată-n umbra porții, vie
Ca extazul și lumina după agonie...