-Aoleu și aoleu,
Am căzut în heleșteu!
Ah! mi-am murdărit fruntița,
Fețișoara și rochița.

Suspinând se saltă lent,
Hop! și ploaia, un torent,
Și o primenește șuie,
De la cap pân* la călcâie.

Șade pe un smoc de știr.
Libelula, trup de fir,
Îi remarcă bosumflarea
Și-și înfrânge ezitarea.

-Haide, sari în baltă iar!
-Libelulo, n-ai habar
Că eu nu trăiesc în baltă,
Ci în pământ afundată.

M-a momit un brotăcel
Să-mi arate cum stă el.
Și privind apa, m-am dus
Cu burtica verde-n sus!

Uf, bine că a plouat,
Că așa m-am curățat!
Doar rochița-i șifonată,
Și mi-a mai rămas o pată.

-Pentr-o pată? Ce să spun…
O să plângi? Ia un săpun!
În apa învolburată,
O să iasă orice pată.

-Dac-ar fi mămica mea…
Ieri m-am rătăcit de ea.
Tare mai sunt singurică,
Cum s-o spăl? Sunt mititică!

Izvoare de lacrimi mici,
Au țâșnit până aici,
Și udă fila pe care
Eu vă scriu povestioare.