Îmi plângi lacrimile mute
prin ploaia ce cade și cade
până la epuizare
Parfumul tău încă mai dansează
pe marginea paharului de vin
roșu sec
În care priveai povestindu-mi
cum fluturii de noapte nu dorm
decât în doi
Pe stânci singuratice mângâiate
de razele lunii ce se topește
în ochii mei
Mă arunc în gol într-un gând pe care
l-ai uitat pe pleoapele mele grele
de neînțelesuri
Plutesc într-o sincopă de timp
născută din inspirul tău prea profund
în somn
Și mă scufund în oceanul primordial
alunecând și alunecând tot mai adânc
cu ochii deschiși
Doar pentru a renaște spirit curat
în îmbrățișarea ta nesfârșit de blândă
din vis...