agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 700 .



Bumbuleț
poetry [ ]
Poveste în rime

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Aurora.Luchian ]

2016-08-01  | [This text should be read in romana]    | 



”Strai pe dos” sau ”Bumbuleț”,
E un băiețel isteț,
Cu păr creț, zburlit, haios,
Și cu hainele pe dos.

Nu le pune inversate
Din greșeală. Pe-nserate
Le îmbracă, nu cumva
Bili a i le lua.

Și doarme buștean cu ele!
Pijamale subțirele,
Îl așteaptă în sertar,
Albe, albe ca un var!

Bili, fratele mai mare,
Creț și el, ochi de cicoare,
Cert, că n-ar împrumuta
Haine de la cineva.

Bumbuleț când se trezește,
Pipăie și-și netezește
Hăinuțele mototol,
-Nu e bai! Merg să mă spăl!

Mama, să-l convingă-ncearcă:
-Seara, omul se îmbracă
Mai comod, ca-n somnul său,
Să nu se simțească rău.

Aprobă și-i mulțumește,
Însă seara se sucește.
Tot cu hainele pe dos,
Și adoarme bucuros.

Și au trecut ani, vreo șase,
Bumbuleț se înălțase,
Chipeș, cu chip luminos,
Tot cu straiele pe dos.

Într-o zi el observase
Că un nasture-i picase,
Și-ntrebă pe Duduleț:
-N-ai văzut un bumbuleț?

-Ce să văd? Rosti-n mirare.
E om sau e arătare?
Duduleț moare de râs,
Și la toți puștii a spus:

-Uauuu! da ce ciudat e frate,
Ce cuvinte strâmbe scoate!
Păcat că nu-i nătăfleț…
Să-l poreclim Bumbuleț!

Bumbuleț îi rămăsese,
Da-ncepuse să nu-i pese!
Ehei! decît ”Strai pe dos”,
Bumbuleț e mai frumos!
……………………………..........
Ieri l-am întâlnit pe stradă,
Elegant ca la paradă.
Respectos, cu școli înalte,
-Cine ești?
-Bumbuleț, frate!
-Nu mai porți straie pe dos?
-Eram un puștan haios!
-Și de ce umblai așa?
-Să fiu remarcat, cumva…
Toți erau în jurul meu!
Râde Bumbuleț, și eu!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!