în timp ce copiii cu pielea beatific albastră
își varsă intestinele în tăcuta mâloasă Tamisă
după ce și-au înfipt degetele unsuroase
în cerul de sticlă
și cu gura plină de apă au sorbit flămânzi din
cojile cântecelor ce se-ascund în adâncul fluid

o umbră își pierde pasul

și-n timp ce vorbea piciorul ca un vlăstar se-afunda
în mâlul cleios de albastru până când gura
i se înfrupta din pântecele noastre
și noi desfăceam brațele-norii,
iar pietrele morii
făceau un zgomot infernal în zorii
ce se-nchideau c-un clămpănit sec
de la un țărm până la celălalt

peste toate
tu
te înalți aproape vertical
cu mâinile strânse pe lângă trup,
fără sunet, frumoasă, dimineață rotundă
și zâmbești
curat
și timidă