(1) ieșirea din vortex

crede-mă
nu poți sta sprijinit de pervazul ferestrei
agățat de un zâmbet
și nici de străzile pustii de provincie

orice firimitură din soarele răstignit pe o frunză
e o binefacere a unui timp răscolit
de tăcerea mușchilor de copaci
fără tabuuri, singura pradă
a tot ce se pierde

(2) bătut de vânt

mă întorc prea repede
în pielea adevăraților nori
ultimele săptămâni
își flutură discret șira spinării
pe un imn gloria mundi

am îngenuncheat
sărutând brazda de pământ strămoșesc
reazemul lupilor sacri
ce pot pierde decât
o boare de vânt

(3) ceea ce sunt

conștiința are trăsături prea osoase
aerul senzual și capricios al unui bătrân râzgâiat
înaintea ultimului seceriș
provocat de o singură pradă

ador macii și bobul de grâu
peisajele vechi îngropate în umbra sprâncenelor
rezemate de ruperea propriilor glorii
în patru, în șapte

din când în când priveam agățat de geamul ud
un alt tren cum se zbate