ci dănțuiam sub stelele în cântec
și sub lumină rară pe sub lună
la robinet ne curge Duh, să spună
cu buze carnea ta de o mai sfârtec

stătea o dimineață să apună
și de amiază grea era în pântec
în a tăcerii ne-ncetare-n zvârtec
demonic îngerii de vor minciună

o inimă de vorbe predivine
ne covârșește sufletul, acid
noptarea dumnezeilor tot vine

și singurul din toate ce-i lucid
e doar Nimicul, sferă ce devine
în care gândul ucigaș ucid