stiu, știu,
toți suntem groaznici
trăim, urâm, iubim, murim
însă nu știu de ce tot mai des mă întristează faptul
că sunt om

într-o zi, pe când aveam zece ani,
mama se uită lung la mine fluturând cu o mână
factura de lumină
- Mă duc s-o plătesc, zice,
și nu s-a mai întors
de atunci n-am mai plătit
nici o factură de lumină

dansez vara în Centru istoric,
pe muzica negrilor,
poate m-ați observat,
uneori în parcul Carol
dar mai ales în fața casei tale
numai că tu te uiți întodeauna peste capul meu

treci așa
prin iarba proaspătă și somnoroasă
a dimineții
atunci
fără ca tu să-ți dau seama
mă ridic în aer
până la crengile din vârful copacilor

iarba legană o frunză stingheră
vântul o mișca de colo colo
deasupra mea
deasupra pământului
și n-o oprește decât gravitația

dacă gravitația
s-ar opri mumai pentru o clipă
s-ar vedea limpede, de acolo de sus,
cât de groaznică este.