1

Te tragi de umbră cu toate diminețile, Giselo,
poate ieși din eclipsă și vei răsări -
soare viu printre arborii ne-ncercați de tristețe.

Soarele tău va lumina alte praguri,
când ai să te eliberezi din cătușe de tină.

Dar nu-s atâtea dimineți câte amintiri nestrăbătute de vină.


2

Ai constanța unui minutar
care-și plimbă umbra înceată
peste albul cadranului încremenit în sine.

Vii la fel de încet,
orele tragi în desfătări de-armonie.

Și ce bine îmi pică alături de tine, fără memoria ceasului!


3

Căutăm cusururi în orice secundă,
risipind umbra de mister
în care se scaldă-nceputurile.

Ce-ar fi să nu mai tragem de timp? De parcă
l-am prelungi, cumva, dincolo de scurta noastră istorie!

Cum să trăiești o clipă fără înțelesul dintâi?


4

Nicio dimineață nu-i atât de scurtă și vioaie cum pare,
nici naivă și fâșneață ca o domnișoară
grăbită să guste din mărul plăcerii.

Dimineața e mai mult decât mersul soarelui spre zenit,
decât o înlănțuire de clipe într-o istorie moartă.

Noi prelungim dimineața, Giselo, fără să tragem în lună.