se nasc din mărăcini de vid cuvinte
să pui eternul în hârtii terestre
și să nu uiți de vorbele ancestre
din om chiar de-i un pumn de oseminte.
ci ți-a lăsat a limbii sale zestre
ca temelii să ai spre-așezăminte
dar tu tot tragi în cramă la un dinte
de se deschid a Iadului ferestre.
iar în tenebre zarea-i cum e fumul
albastru de privirea ei e fiere
și-n nări de-i porți ca un vileag parfumul.
din dedesubturi înger te tot cere
spre Duhul tău să îi arăți iar drumul
înveșmântat în falduri de tăcere