ci lăcrimezi de cerul la ploaie a-l impinge
văzduhului obrajii să fie plini de sete
golesc penița-n foaie și beau tiptil versete
și-arunc în mine clipa rotundă ca o minge.

căci timpul e o joacă de-a-mbătrâni gândirea
să curgă-nțelepciune în viitorul leat
mai multă ca-nainte; veghindu-i lin zidirea
să nu se-mpleticească de-i omul când e beat.

cu vremea în spinare încărunțirea urc
cuvintele iau forme strigate către Domnul
nedezlegate taine mai tare le încurc,
din văile de plângeri mi-aud în suflet Somnul.

ce mult aș vrea, Divine, s-Adorm lăsând în urmă
o ploaie de Cuvinte ce-n veac nu se mai curmă