Șapte nopți am fost curtată,
De nătânga coană Moarte,
Și-s de-a dreptul consternată,
Voiam să mai scriu o carte…

Îngrozită de zăludă,
Că nu e de fel glumeață,
Și că vrea să mă includă,
Pe listă ca și la paiață,

Am mers la ”Pompe Funebre”,
Să îmi caut un coșciug,
Nu din ălea ”stil célèbre”,
Mai șubred, să pot să fug.

Angajatul zbir, amabil,
De măsuri m-a întrebat,
Apoi eu nu sunt contabil…
Țupa-n el m-am aburcat!

-Aoleu! tună deodată,
Ești scrântită la căpșor!
Coboară din el, măi, fată!
Și mă trage de-un picior.

Ai șifonat pânza toată,
Ai lăsat ruj și rimel,
Eu rămân ca și o cioată
Și îngaim: -Încap în el!

-Păi mortul e cât și tine?
Se lungește uimitor!
-Eu sunt mortul, nu vezi bine?
De-aia îl probez de zor!

Bietul om prinse paloare
Și se duse peste cap.
Eu le-ncerc pe fiecare,
Iată-n ăsta mic încap!

Cum mă zvârcoleam în pânza
Lunecoasă, dantelată,
Moartei i se umflă rânza,
Și pupilile îmi cată.

Ea știe ce-a vrut să vadă…
Da când m-am boldit odată,
Se-ngrozi și mai să cadă
Peste-o cruce reciclată.

-Of, crezuși… Ești cam nebună,
Fătuco, m-ai derutat,
(Coasa, sacul își adună)
Știam că nu te-am luat…

-Mergi la popa Lăcomie,
Că la cum te-ai comportat,
Ai păcate și o mie,
Ș-apoi nu ești de iertat…

-Da ce crezi că mare brânză
Am făcut la viața mea?
Am apucături de mânză,
Dar nu sunt chiar o belea!

-Vin la miezul nopții. Du-te!
Ia coșciugul… Da plătește!
Vânzătorul făcând cute,
Se saltă, se povidește,

Și își face cruce mare,
Și bolborosi ciudat:
-De țicnită, (Nu-i mirare!)
Nici moartea nu te-a luat!

Fug din urma morții mele,
(Am ajuns-o, nu-i de șagă!)
Și-i propun înspre vâlcele
Să mă lase, că-i dau șpagă.

A luat-o căpcăuna,
Și-mi șopti jos, în zăvoi:
-Moartea-s eu, și numai una,
Și-s coruptă ca și voi!