în odaia aceea de tăcere
citeam snoave la pereți
de râdeau cu lacrimi de var,
căutam tăcerea unei cratime
spre viața de dincolo de tine

uneori icoana e o oglindă
te închini ție
fără a băga de seamă
că aura nu ți-e primenită
și nu mergi fără ciolane
pe apa timpului