„Fă-mă minunea ta în noaptea asta...”
Șopteam umbrei tale ce părea așa reală
Pictată printre visele mele insomniace
Pe dosul pleaopelor ducând un arzător dor
De ordinea ce doar vocea ta o punea
Între toate bucățile în care m-am rupt...
Descoase toată mirarea dintre îndoielile tale
Într-o clepsidră pe care să o spargem
Între degetele noastre întrepătrunse cu infinit.
Arde tot nonsensul din ai tăi rătăciți pași
În îmbrățișarea mea poate prea strânsă
Din care îmi hrănesc și azi, și mâine
Fiecare clipă, fiecare lacrimă, fiecare surâs...
Răstoarnă-mă cu un cuvânt șoptit
Al cărui înțeles să mi-l tatuezi
Pe visul acela cusut cu raze de lună
Plutind pe mare într-o mică luntre
În care s-au născut două noi suflete:
Noua Tu și noul Eu – din ceva mai presus de noi,
Din toate răspunsurile ascunse în ochii noștri
Căutându-se fără încă a se ști
Dinainte de răsăritul acestei lumi.
Fă-mă minunea ta în noaptea asta...
În care să îți cos aripi de argint
Și să îți mângâi tâmplele obosite...
Fii minunea mea...nu pentru o viață,
Ci pentru o mie de vieți,
Ce doar împreună le știm plămădi!