Se aude un sunet străin
vine rece pe o rază de lună
și-i dă contur de întuneric nopții

adăpostit sub cupola timpului.

Ne vom regăsi și fără vedere
când lumina nu ne va însoți,

poate scapără cremenea
și-n varnițe arde calcarul alb.

Cu geometria in trecere prin munți
de arcuri domoale pe urme
așteptând,

înflorești de anotimpul intră în tine
și valul ce-l simți o mare visează.

În alfabetul cunoașterii se-ncheagă puterea
dospește lumina și rodește-n cuvânt

prin care lumea să se înțeleagă pe sine
încotro se îndreaptă.