Hârtia muribundă-n grea albeață
Resuscitez turnând pe ea cerneală
Și flamuri ies din noapte la iveală
La bâlciul lumii, de mă ia cu greață.

La pieptul vorbei sufăr de răceală
Prin anii ce se-ntind firesc pe Ață
Acoperit cu spusa lină: Viață!
Și adâncit în miriștea reală.

Mai sorb un vin din cel făcut acuma
De-nțelenesc pământul dat iubirii
Purtând în mine a veciei suma.

Mai vând din nenumirile fiirii
Ci ploaia-n vânt de toamnă îmi e muma
Prin spini culeg în taină trandafirii.