icoane poartă sufletul cu mine
prin viața ceea de lumină rară
ce felceri încă nu o descifrară
și ce tumult de-apocalipsă vine...
o mai nimica face zbor să-mi pară
o nemurire duhul ce deține;
havuzurile vorbelor sunt pline
ci nu aștept iubiri să mai apară.

ascult vecia ci nu voci umane
chemând cuvinte fără sens sub arme,
un gaz de stele-a prins să se emane...
dar unde-i uriașul, Rău să sfarme
că ziua noastră prea adesea an e
de prin rotirea veșnică de larme.