frunză
de arțar
ni s-au unit singurătățile
și a crescut un cer de sticlă
peste cerul de turcoaz
de unde atâta frumusețe
te întrebi
filosofii își uită uneori
ochii în cuvinte
dar noi
ridicăm de colț
covoarele toamnei
și spunem
de unde atâta frumusețe
timpul pășește
ca degetele pianistului
pe sferturi de notă
ai grijă
aceasta este o floare pe care dacă
o fotografiezi o ucizi
tu mă strigi
eu mă ascund
în poezie.