peste toate cuvintele
genunchiul se îndoaie ruga începe
murmurul copacilor îmbie seara
să-și învelească acordurile
și puii abia născuți printre rânduri de păsări
unele statice altele în plină pregătire
pentru călătoria nunților neanunțate
între toate aceste scenarii stau și

ascult tropotul cerbilor din turma sufletului
pe care
îl tot ascult cum uguie lunii iubirea
între răsărit și amurg tu lași să cadă
apele fantomelor în amfore largi
le duci în spinare tocmai când așchiile crucii
se înmulțesc și
copitele cerbilor se spală cu
frunzele toamnei de acum

să-ți spun la revedere? să-ți spun altceva?

tac și tu respiri ușurat îndoi încă o
ramură uscată și o arunci veșniciei arc

peste toate cuvintele noaptea
citește romanul cuibul de păsări de spin
adoarme liniștită privindu-ne freamătul
ca pe frunzele tainelor cumulate
între zenit și nadir și invers când
fiecare toamnă readuce clipa întâlnirii
aninată apoi fixată într-un număr absent

Anne Marie Bejliu, 29 septembrie 2016