în nopțile pline de lumină soarele este singurul cataclism
ascult cum vântul scurmă pământul cu gheara
și lăcrimez cu stângul și cu dreptul egal
sunt vinovat pentru marile messe, pentru trecut și pentru viitor
pentru cuvântul care nu mai iese și pentru palidul adevăr
nicăieri, nicicând soarele nu se mai arată
metamorfozat în fată
vindem cupoane cu miros de ciocolată înfigem stilete în gropițele obrajilor
rumegăm înțelesuri jalnice
descuiem destindem desfacem adesea pe îndelete nimic special
dar cu ochii nu vedem și cu gura nu simțim decât iarbă și rumegăm
curând - fericită cinste – soarele, înamoratul oricui, se arată prinț statornic
fără vicleșuguri o ia de soție și de bărbie
mereu prințesă, mereu vie pe coclauri prin poieni și poteci
cu capul pe eșafod, cu mâinile curate
iată îți fac pe plac îți arăt că se poate