apgar unu. va muri! strigă doctorul
moare! strigă anestezista
nu moare! tună îngerul păzitor.
nu vedeți cât de repede a dorit să guste din viață
cu două luni mai devreme,
prematur și prea matur
un asemenea pui de om nu moare ușor
e destinat să atingă universul
să exploreze lumi neinventate
să aducă daruri de sus...

nu, n-am plâns la naștere.
n-am schitat aproape nici un gest
ochi n-aveam, doar un simt olfactiv special
miroseam eterul, halatele, laptele din sânul mamei
și mișcam nările orientându-mă spre ea.
se făceau pariuri pe seama mea
nu rezistă mai mult de o saptămână
nici un prunc cu acest scor nu supraviețuiește
degeaba-l mai resuscitați, degeaba! ziceau toți

ba va trăi, a tunat iar îngerul pazitor
ce vă uitați la el că-i mic cât o lingură,
sufletu-i mai mare decât inima
inima mai mare decât moartea...

am vrut să mă nasc în decembrie
pentru că simțeam din pântecele mamei mirosul bradului
pentru că iarna orice suflare devine mai pură decât aerul omătului
pentru că-i prindeam de barbă și pe mos niculae și pe mos crăciun,
și mă jucam cu darurile lor.

culcat pe spate încă mai privesc universul
îmi pun dorințe cînd văd o stea căzând
și spionez cu gândul cerurile toate.