orbirea este un fenomen firesc
atunci când visezi că tatăl este lângă tine
și el a plecat demult
spunându-ți să nu uiți să-i privești mâinile
și tălpile cu toate drumurile săpate de anotimpuri
cu bolțile blânde pe care el călca atent apăsat
aproape invincibil
ca un războinic al tuturor gesturilor binelui
către tine

copil fiind alergi și nu-i vezi cum
în fața și în spatele și în toată lumea ta
aștern povești ale soarelui care te împresoară cu viață

când luna cade liniștită în visul tău el, tatăl, o ascultă
și când toate se aștern pe pământ odată cu
stelele amintirilor
el prinde încă o filă a vieții tale
o pune încet în leagănul aninat de nucul bătrân
și o alintă îi cântă nemurirea

cât optimism există într-un tată
care a plecat demult de prea demult
și totuși stă lângă umerii tăi
și te prinde de câte ori simți
că te prăbușești în disperarea cotidianului...

Anne Marie Bejliu, 30 octombrie 2016