Auzind o frunză mică că atunci când toamna vine
trebuie să părăsească curcubeu, surori și casă,
tremurând pe ram de frică se porni lung să suspine
pentru soarta ei de frunză, scurtă și cam nemiloasă.

- Draga mea, n-ai de ce plânge, îi șopti o frunză mare,
de cum toamna se ivește negreșit ai să - nțelegi
cât de minunată-i viața frunzei plină de culoare
și cum poți să zbori în vânt, păsările să le-ntreci!

- Ah, m-am săturat de verde, intră altă frunză-n vorbă,
vreau să fiu cum nu e alta și să am altă culoare
și cum toată lumea știe că toamna dă startu’-n modă
bănuiesc că orice frunză așteaptă nerăbdătoare.

- Ba putem chiar să ne-ntrecem, zise și o frunză creață,
cât de sus putem s-ajungem și apoi cât de departe
de-l chemăm pe vântul toamnei într-o zi, de dimineață,
și-l lăsăm să ne ridice și prin aer să ne poarte.

Văzând deci micuța frunză cât e toamna de iubită
și cu câtă nerăbdare frunzele-o așteaptă acasă,
începu să înțeleagă că, de toamna-i prețuită,
viața unei simple frunze poate deveni frumoasă.