E toamnă ploioasă și tristă,
Ce se răzbună pe vremea din vară,
Acoperind pământul cu apă și mâzgă,
Făcând ca amintirile verii să doară.

Se scutură plopii, în plânset de frunze,
Jelesc albi mesteceni, pe maluri de ape,
Bat crengile goale, în geamuri a scuze,
Pentru tristețea adusă în zi și în noapte.

Stau trandafirii să moară pe ram,
Strigându-și durerea de-ngheț,
Se ofilesc petalele roșii în van,
Se pierd frumuseți, topite de vântul răzleț.

E cald și e bine la mine în casă,
Dar gheața din suflet nu se topește,
Te-așteapt să te-n firipi din ploaie și ceață,
Să mă-mbraci în iubirea, care-n noi se trezește!