s-au revărsat cuvintele
sfintele
peste capul pleșuv
vulturul
cuibărește gândurile
vremea rânduiește rafturile

și tu...
pasăre a inimii
câte lacăte mai pui soborului

păsările cântă adâncesc tăcerile
mâna taie
foarfeca lasă dâre
poemele se nasc mirate

și tu...
pasăre a tăcerii
pe unde umbli pe unde mă strângi
cu toate viețile zilele nopțile

dacă timpul
nu mai vrea să existe
în gurile oamenilor
decât atât cât pasul și-l poartă
prin răspântii și cioburi de vremuri

pe otrava din ierburi
pasărea inimii adoarme
coduri crește
ca pe niște pui rătăciți
adânciți

în tainele ei slava și saltul
înghit răsucesc rănesc

înaltul...

mă cheamă

în inimă...

tăcerea-și alăptează cuvintele
care o definesc

cuvintele pe care cineva
uită să le mai contureze

aș vrea să pot și nu știu când
din umbre le voi vedea
miruind clipele aripile gândurile
gesturile lesturile...

Anne Marie Bejliu, 1 decembrie 2016