în liniști se cuvine necuvântul,
să stea în a tăcerilor montură
doar șoapta să mai fie o untură
de uns în nevăzutul aer vântul.

îți voi strivi sărutul greu pe gură
fiorul mut al inimii ni-i cântul
pe buza ta-mi zidi așezământul,
sub dor, peniței bând hârtia sură.

iubirea mea e-un jind de celuloză,
meleaguri sub stihie de cerneală,
în geam, prin iarnă, doar de ger o roză.

iar tu, femeie, prea îmi ești egală...
aproape în carnală simbioză
din tine-mi smulg coloana vertebrală.