tu, minunato
(măr de sfadă între sfinți),
fruntea sufletului tău mi-ai dat-o...
tu, cea în oglinzi de repezi timpuri stândă,
floarea vârtei mele ai udat-o...
te beau din cupa vremii, în necuvânt și-osândă
de dumnezeu din cer să se răstoarne
din trup de abur când cobori în carne...

strigam
aluviuni de curcubeu
pe cerul ce era mai mare,
anume proprietăți de dumnezeu
să fiu bisericii din mine hram, mirare...