de alb dihănii vin în zori, geroase
prin aer aspru, zgâriindu-mi pieptul;
la gura sobei doarme înțeleptul
și lenea sa i se topește-n oase.

vârât în dragoste cu tot acceptul
ca fum ieșind din hornuri, de pe case
încet infernul mă adulmecase
dar sunt al visului divin adeptul.

iubeam o floare mică în ferestre,
dar draga mea e-n geamuri străvezie,
făptura-i n-are lut în zări terestre.

ci stau în prăjituri de poezie
să dau plutiri eternelor orchestre,
e beznă-n gând deși pe-afară zi e...