din tine îngerimea cărnii iese
în dimineți de lupte-n așternuturi
și-n vâlvătăi de patimă în luturi
etern iubirii șoapta iar se țese.

în pântec zboară colosalii fluturi
iar rațiunea noastră e în lese,
în noi nu-i gând să fie pe-nțelese...
dar clipa asta doarme în trecuturi...

acum e teatru de singurătate
doar eu cu mine, rătăcindu-mi drumul
alături de secunde cumpătate.

pe piele încă-ți mai păstrez parfumul
și trec din ieri prin dragostei cetate
himerică, în mine, cum e fumul.