Sub un cer pătrat
Ca un suflet răsturnat
Într-o forjă
Dintr-o uzină fantomă
Se tot încăpățânează
Să se intersecteze
Zeci de pași
Cu zeci de gânduri
Sau or fi sute?
Parcă în gene ne era scris
Doar de câte ori cordul
Ne va bate
Cât pentru o viață
Sunt la liber lacrimile
Și sinapsele...
Iar în acest furnicar
Punctele de întâlnire
Sunt oarbe
Și plutesc aproape ridicol
Noi idei orfane
Lovindu-se ca de un zid
De creierele ce ni le ținem
În casete de sticlă antifurt
Plini de noi
Și goi de sens
Nici nu realizăm
Că ne învârtim
Sucim
Mirăm
Blazăm
În aceleași cercuri
Am ajuns nimic mai mult
Decât cobaii propriilor ambiții
Sechestrate în aparente vise
Ce demult nu mai duc nicăieri
Și nu dormim
Avizi de realitatea
De care fugim către un mâine
Din vată de zahăr
Unde ești, omule?
În ce timp ești absorbit?
Unde-ți sunt aripile
De Lucifer cu păcatele iertate?