îți ascultam șoptirea inimii
și-n carne-nfiripam mărinimii
nici vremea nu ne cucerea-n redută,
ci doar din ochi o lacrimă pierdută
ne sângera pe buze-n biata sare
ce împlânta aripi în revărsare;
iubeam șoptiri de dumnezeu pitic
ori doar pe tine, nu știu ce să zic...
pe lacrimă-n sărut plutesc corăbii
iar Porumbeii sfinți îs biete vrăbii,
vestiri la al mansardelor hublou;
o Cruce mai era-n acest tablou
și bici de Timp; Hristoase, răni îți număr,
le-așez merindă rece pe-al meu umăr
și când mănânc din gură-o vorbă rup,
Amin! spre amintire de-al Tău Trup...