obosind de iubire
carnea mi se retrage în oase
sunt un schelet al următoarei clipe, umblător
sufletul meu pușcăriaș
a primit sentință de grațiere
aproape că nu sunt viu
în paradigma aceasta a
ideii de om

la necropsie se șoptea prin
spitalul de ieri
că mai am câțiva centimetri de viață
și cum o singură secundă are
nuștiucâți milimetri
matematic sunt viu

în zori fac în mine un referendum
pe chestia că
sunt ori ba
sunt invitate să voteze
toate luminile mele impare

sunt ori ba, în fine,
obosit de cădere adorm la
umbra de mamă a
tăcerii de sine