ne lăsăm dragostea să ne soarbă în aglomerație,
ne desprindem de umbre,
în metrouri,
pe străzi.
Suntem tandri și sfidători pe unde rătăcim,
pe unde lăsăm
un colț de lumină și câteva bucățele de pâine
nimeni nu va veni în urma noastră să ne ungă rănile.

O parte din trupul meu este
crestat în marginea oglinzii. Ochii tăi mă văd
până unde coboară întunericul,
până unde zăpada atinge
acea goliciune adâncă de care se prind cuvintele
și vidul acestei vieți.

Dar eu pornesc pe acest drum lung
îți întind mâna în singurătate
îți întind frigul și ploaia,
ca într-o promisiune sfântă.