Am numărat plopii și întâmplător erau fără soț
știau ei ceva poetic din trecut.

Vroiau să-mi spună despre efemer
dar s-au mulțumit să suspine din frunze,
să nu mai aștepte și au plecat de pe străzi
fără să-i vadă nimeni cum plâng neînțeleși.

Degeaba întorci capul, farmecul s-a pierdut
nici măcar teii pe care i-au întâlnit
nu mai aveau floare,
nici tu nu mai erai la izvor pe prund,
doar o batere de vânt prin gânduri
fără armonia pădurilor
acum retezate de vremuri potrivnice
cuvântului adormit între brazdele morții.

Lacul a secat, nu mai e niciun rai
cu cetină putrezită de brad
și fără leagănul codrilor seculari,
stelele-n cer ard și se sting.