ce bine că ne acoperă zăpezile! ce bine!
și n-au mai rămas decât ecouri de gânduri la suprafață
mărturie că înăuntru este desigur ceva
aproape viu... aproape...

ce bine că-mi ceri:
„iubește-mă acum ori niciodată!”
nămeții se pare te inspiră și-ți dorești
în sfârșit „povestea aceea”
îți pui amanet averile toate
surâsul ambiguu vreo 2-3 țigarete soioase de foi
ba chiar și trecutul gol-goluț de-amândoi
te simt mic supus al atâtor femei
luptător de elită pe fronturi din (v)est

și ce bine ce bine îmi cade iarna aceasta!!
când mică eram visam Crăiasa Zăpezii să fiu în veci
nu credeam că există și visuri ce grabnic se-mplântă-n realitate

și ce bine ce bine că mergi
atât de desculț / atât de nesigur / atât de legat...
și-mi ceri:
„iubește-mă azi ori niciodată!”
să pot în sfârșit să îți spun: „NI-CIO-DA-TÃ!”
și totuși mi-e teamă de vorbele-acestea așa dezbrăcate
la tine mă uit și... te vezi
fluture naiv în zăpezi
ceva înghețat...
deja ai plecat...

ce bine... ce bineeeee!!!!!!!!!!!!!!