Să te mai văd o dată, ar fi ca și cum aș vedea,
din nou, după ani de zile
închisă-ntr-un beci,
soarele !
Dar eu vin din generația frigului,
căldura ta m-ar înduioșa doar pentru câteva zile,
apoi m-ar topi, cum se topește oțelul
în Kramatorsk*.

Cenușa n-ar însemna decât
o renunțare a mea
la cuvintele pe care de-atâtea ori ți le-am spus,
o renunțarea a ta, la binele nostru
întru binele celorlalți
și-ncet încet,
uitarea
se va lăsa în inimile noastre mici,
așa cum se lasă copiii cei mari de părinți.

Vom tăcea, vom muți,
vom înțelege că acele comorile adunate de noi
pe pământ,
cu trudă și suferință,
nu ne vor ridica niciodată la cer,
deși am fi putut să zburăm
unul peste altul,
ca un stol nebun de păsări albastru închis.

Cu timpul, vom deveni un cerc -
cea mai simplă
și totodată cea mai sigură figură geometrică,
dintr-un material nedescoperit încă
de către oamenii de știință,
un cerc ca o masă de pomenire
în adâncul pământului
(unde există și-un serviciu de catering),
la care vom sta, uneori, cu Mendeleev, la ceai.



* oraș în Ukraina, unde se fabrică utilaj pentru topirea oțelului