Un negustor de suflete , odată ,
Venit, așa, din țara nimănui,
Știa o taină fermecată :
Povestea Vie A Nebunului ...

A stat puțin și a privit prin mine,
cum alții mulți au mai privit,
de îți îngheață sângele în vine ,
și-ți trece cheful de ... iubit ...

Așa mergea nebunul nostru ,
râzând, și-uitat de Dumnezeu,
ca într-o a inimii oglindă ,
Pe strada din uitatul Eu ...

Privea în jur și se mira săracul,
Fără folos, dar la ce bun?!
căci oamenii, treceau-nainte,
Gânduri de ceață și de fum ...

Și ,la un colț de întrebare,
Mușcând cu poftă din păcat,
Nebunul, face o constatare :
că numai El, nu-i de legat ...

Grăbiți ,alunecau pe strada,
Din Eu-l meu îndepărtat,
Unde-i îneacă,îi strivește graba,
Și-unde Nebunul este Împarat,

Orbiți de egoism și stralucire,
Priveau doar înainte și treceau,
Lipsiți de dor și de iubire,
Sloiuri de gheață, ce mergeau și se topeau...

Atinge-mă cu mâna ta , femeie,
Și rupe-mă din sânul tău cel alb,
În zborul tău cel dulce spre iubire,
Tu, înger blând cu suflet cald,

Acoperă-mi cu pasul tău, o clipă,
Din nebunia mea de vis,
Ca o bătaie de aripă ,
A păsării din paradis,

Cuprinde-mă-n sărutul tău ,femeie,
și lasă-ți trupul cald în jurul meu,
fără iubirea ta de Dumnezee,
Nebunul nu e altul , decât eu...

Lasă să treacă a lumii nebunie,
Gânduri de ceată și de fum,
O spânzurată bucurie,
Pe cuiul ruginit , pierdut în drum ...