e liniște la mine-n cromozom
în cramele de foc, ereditare...
ci lasă-mă o clipă să fiu Om
iar tu Muiere-ofrandă pe altare

la țâța demiurgă de-am mai supt
un vin, primind apoi de trup merindă
e că mă aflu-n mine, dedesubt
și de la nimeni nu primesc oglindă

spre nicăieri o cale s-a surpat
când din țigară construiam tavane
la Șah eram un rege uzurpat,
ne sfătuiam sub dese paravane

nimicnicii de timp strigau Penelul
și verbul meu de aur de argint e,
te îmbrăcam în nuntă cu inelul
că tot un os de bard e-a mea sorginte

lăuntric des de mă mai cert cu vântul
e că adie-n mine de-i furtună...
aduc atunci ca la mormânt Cuvântul,
în măruntaiul minții să mă spună...

nu mă striga, demult nu mai sunt Rigă
pe-a mea rostire Pruncul e defunct
și cu zadar și Noul Om mă strigă:
e lacăt peste cele ce sunt Punct...!