Ecou unui strigăt de nume nemaiauzit
mi-a blocat intrarea,
am pierdut gândurile din memorie,
miroase a ceva pus la copt
fără să-l recunosc.

Nu mă clintesc din hotărâre, nici din loc
deodată îmi vine un curaj nebun
când noaptea alunecă pe străzi în dimineață,
casele devin colorate
și capătă individualizare proprie.

Drumul se oprește la destinație,
porțile închise cu zăvoare de lemn
mă scot din sărite,
strig cu o turbare de câine
la o adresă inexistentă.

Fără să accept încurcătura
îmi vine un licăr de înțelgere,
de trupul se încovoaie rănit în orgoliu
și spusele tale
îmi cad cu irizări reci pe frunte,
totul e un balsam pentru ochi.