ești floare de adâncuri, rumenite
la flăcări ne-ncetate de mistere
iar șoapta ta-i visării adiere
dar de lumesc ți-s zboruri lungi rănite.

sub coviltirul tainic de tăcere
paiang ți-aduce clipele menite,
pe crucea vremii umbra ta zenit e
și îndoiala cea din fructă piere.

corolei tale-n miez o taină-i zace
în templul cărnii tale duc sărutul
să fie crist și aburi mici de pace.

un înger umblă-n lene cu cerutul
iar omul tău, femeie,-n tine tace
și-ți desenează rugă-n tot lăuntrul...