într-adevăr
se schimbă
pământul
și-ncepe cu obiceiul oamenilor
de-a se furișa-n lumina zilei
cu cocoașe cât dealul
începe cu fuga printre griji, cuvinte și vise
și locul unde
fără să deranjeze cumva
ar putea fi așezat Dumnezeu
pentru care poeții
au pierdut demult litera mare
nu mă miră
când durerea se plimbă pe covoarele vieții
și mulți i se-nchină
așa cum naiv alinți un câine turbat
nu mă miră de-aceea chipurile rătăcite
în amara îmbrățișare de sine
storurile coborâte
au coborât
orizontul
prea
jos.